— Alexandra Crăciun

… către mulți oameni frumoși

Editorialul acesta este o urare. Câteva gânduri scrise într-o dimineață senină cu o mică speranță în suflet, că sărbătorile de anul acesta vor fi diferite. Poate mai bune decât cele anterioare și poate un pic mai încărcate de energie pozitivă.

A fost un an greu. Știu bine că a fost așa pentru mulți dintre voi însă pentru mine, anul acesta a fost o adevărată lecție de viață. Unul în care am învățat că nu contează câte evenimente organizez, câte articole pe blog public și cu câți fani am crescut pe pagina de Facebook. Unul în care am învățat să respect momentul „acum” mai mult decât o făceam înainte și unul care m-a învățat că cele mai frumoase clipe sunt acelea împărtășite.

Am învățat că suntem niște umbre, în mare parte din existența noastră. Ne ascundem sentimentele, ne ascundem propria personalitate, ne ascundem pe noi… de ceilalți. Ne construim ziduri și uităm chiar și noi cum le putem dărăma. Iubim dar cu extrem de multe precauții și frici. Suntem niște umbre pentru că nu ne mai pasă și uităm să fim autentici. Avem o „imagine de business”,  alta în grupul de prieteni și cu totul alta atunci când pășim pragul apartamentului aruncând cheile pe cuier. Atunci când lăsăm haina jos și privim în ochi persoana iubită spunând că „a mai trecut o zi”.

De aceea, vă doresc ca anul următor să vă aducă mai puține ipostaze în care să vă folosiți „imaginea business”, mai puține cercuri de prieteni în care nimeni nu vă cunoaște cu adevărat, mai puține momente în care ne dorim să „mai treacă și ziua asta” și mai multe momente în care priviți pe fereastră răsăritul râzând la privirea somnoroasă a persoanei iubite. Vă doresc un an al momentelor simple, al prezentului și al veseliei. Un an în care să vă iubiți pe voi mai mult, să vă înțelegeți pe voi mai mult și în care să nu uitați că prima persoană pe care trebuie să o iertați este propria persoană.

Sursa fotografie. Am pus și o poză cu-ai mei. Pentru că îmi e dor de ei și de bucovina mea :)

Publicat în 24-FUN

… te așteptăm cu drag

Acum câteva luni îi scriam Oanei Pellea o scrisoare deschisă. Publicată în 24-FUN, era modalitatea mea de a-i transmite cât de mult mi-ar plăcea să îi arăt Clujul într-o plimbare de seară. Un editorial în care vorbeam despre un sentiment de apreciere deosebită care, așa cum se găsește el în sufletul meu, nu poate fi exprimat în cuvinte.

Ceea ce probabil mulți dintre voi nu știți este că Oana mi-a răspuns la scrisoare. Mare mi-a fost bucuria când într-o dimineață am văzut un comentariu pe blog în care-mi scria ”să-mi fie timpul vieții mele cuprins în clipa lui ACUM, să fiu sănătoasă, bucuroasă , prezentă în viața mea și să dau oamenilor doar frumuseți”.

Ca o continuare a acelei scrisori și ca o mulțumire pentru cuvintele adresate, mă bucur astăzi să vă scriu despre un spectacol pe care-l aștept cu emoție. Pe 10 decembrie începând cu ora 19:00, într-un eveniment organizat de Inspire, Oana Pellea își face apariția pe scena Teatrului Național Cluj-Napoca într-un spectacol sub forma unui monolog dramatic. Un personaj și un telefon care sună, un semn de mulțumire față de dascălul ei și o demonstrație a unui artist împlinit: „Nu îl consider un spectacol de teatru, ci un laborator. Textul este o generoasă şi umană declaraţie de dragoste. Spectacolul este un credo artistic. Şi la origine şi mai presus de toate este declaraţia mea de dragoste faţă de fenomenul numit Doamna Sanda Manu.”, mărturisește Oana.

E un spectacol pe care cu siguranță nu o să-l ratez. Pe lângă actul artistic pe care abia aștept să-l surprind, îmi pun speranțele că omul frumos pe care l-am găsit în rândurile jurnalului sau în interviurile parcurse, va citi și acum cuvintele pe care i le adresez: dragă Oana, probabil că agenda ta este deja foarte încărcată, însă o să-ți găsești timp pentru un ceai?

Editorial publicat în 24-FUN