Scrisoare către Oana Pellea
Dragostea pentru oameni ne face mai frumoși
Andries – cea frumoasa zi
De-aș fi putut să-ți spun un singur cuvânt
Te-aș fi pierdut în ninsoare,
Ca un faraon știam:
Totul se naște, nimica nu moare,
Și câtă de tu erai tu,
Și cât de eu eram eu,
Doamne, ce deșert de nisip
Cu munții pe el, în alergare. Nichita Stănescu
Mi-ar plăcea să cred că Oana Pellea citește acest editorial. Mi-ar plăcea să cred că prin aceste rânduri află cât de mult o iubesc și cât de dependentă sunt de cartea ei, pe care o să o recitesc la nesfârșit. Mi-ar plăcea să o cunosc la o cafea și să vorbim ore întregi despre Nichita, despre versurile care ne-au plăcut și despre plăcerea de a asculta neîntrerupt înregistrările de la Radiodifuziunea Română.
Am încerca să facem un tort și-apoi am râde de dimensiunea și aspectul lui, am mânca din el câte-o felie discutând pe rând despre fotografii și oamenii care ne privesc zâmbind din ele, despre ”invazia de tehnologie înspre comunicare care ne duce ușurel spre o noncomunicare perfectă”, despre oamenii ”eficienți și reci ca o mașină”, despre Andrieș și ”cea mai frumoasă zi”, despre teatru și emoțiile unui actor.
Apoi i-aș arăta Clujul într-o plimbare pe seară și-am vorbi despre cât de greu este să vezi partea bună dintr-un om care a făcut rău, să te agăți de acea parte pozitivă și să te bucuri de ea. Să ne întrebăm împreună: ”Și ce s-a întâmplat cu frumosul? Cu delicatul? Cu iubirea? Cu dreptul și bunul?”.
Oana ne-a dăruit o carte, un jurnal pe care l-a scris din inimă pentru oameni pe care vor să-l citească cu inima. O carte despre bucurie și tristețe, despre sentimente și amărăciune, despre iubire și puterea unui vis: acela că actorul poate schimba lumea. Dincolo de toate, întrebarea care îmi rămâne este: Trăim în timpul vieții noastre sau în timpul vieții altora?
Cu dragoste pentru Oana,
Alexandra
Editorial publicat în 24-FUN
Vazusem si eu discursul Oanei Pellea de pe TedXBucharest, acum ceva vreme. E intr-adevar o persoana care daruieste cate ceva prin ceea ce spune, scrie ori interpreteaza. Iti inteleg admiratia pentru ea :)
Alexandra, Alexandră! Sa ti fie timpul vietii tale cuprins in clipa lui ACUM! Sa fii sanatoasa, bucuroasa , prezenta in viata ta si sa dai oamenilor doar frumuseti! Sarbatori linistite si cu lumina! Multumesc.Oana Pellea
[...] câteva luni îi scriam Oanei Pellea o scrisoare deschisă. Publicată în 24-FUN, era modalitatea mea de a-i transmite cât de mult mi-ar plăcea să îi [...]