Nuditatea unei idei
„Vorbirea nu este o haina aruncata peste nuditatea unei idei care vrea sa iasa in lume. Vorba este insusi trupul ideii [...] Vorbirea participa nemijlocit la cristalizarea trairilor in idei. Vorbirea nu este doar un mijloc de comunicare a ideilor, ci si principalul instrument de formare a lor” - George Steiner
Later edit:
Cu o mare bucurie în suflet, adaug aici un comentariu lăsat de domnul Cristian Radu (profesorul meu de la masterul de publicitate) care din motive tehnice nu a fost adăugat sub forma lui inițială:
”Cuvintele acestea pulverizează o prejudecată şi propun o idee perfect validă care poate surprinde simţul comun. Prejudecata risipită de Henri Wald este aceea potrivit căreia una si aceeaşi idee poate fi exprimată în mai multe formule verbale. Ideea propusă în loc spune că nu poţi separa forma verbală de conţinutul pe care îl exprimă. Această idee a fost avansată pentru întâia dată de Wilhelm von Humboldt şi a fost preluată de Saussure şi de alţii. Simplu spus, gândul nu poate lua naştere decât în materia cuvintelor şi moare, ca gând distinct, imediat ce i se ia expresia iniţială, pentru a renaşte sub forma unui alt gând.
Va dispărea aşadar gândul rostit în enunţul „Plouă încet” imediat ce vei încerca să îl transpui în enunţul „Cad precipitaţii moderate”. A spune că „X şi Y sunt fraţi” nu e tot una cu a spune că „X şi Y sunt născuţi de aceeşi mamă”. Nu e deloc acelaşi lucru dacă spui „Sunt soţia lui X”, „X e soţul meu” sau „X e bărbatul meu”.
La fel de simplu spus, nu poţi separa gândul de veşmintele sale mai mult decât poţi separa sufletul de trup. Este risipit gândul în materia cuvintelor la fel cum spune Noica despre sufletul femeii că este risipit în trup. (Cred că puţine gânduri mai frumoase au fost rostite despre femeie). În fond, dacă e să prelungim puţin gândul, poate că o parte din sufletul ei e risipită şi în veşmintele pe care le îmbracă şi poate de aceea le iubeşte atât. Şi atunci, a crede că poţi avea aceeaşi idee exprimată în două moduri e la fel de greşit cu a crede că te afli înaintea aceleiaşi femei, fie că e îmbrăcată într-un deux-pièces negru încheiat la gât, fie că e într-o vaporoasă rochiţă galbenă de plajă…”
La această replică sunt puține lucruri pe care aș putea să le adaug, însă îndrăznesc să spun că formula „ nu poți separa forma verbală de conținutul pe care îl exprimă” este un pic cam generală. Îmi place mai mult să cred că nu vorbim de mai multe forme verbale ci de mai multe nuanțe. Nuanțele respective sunt aduse de context sau de ton, de elemente de „pragmatics”. Chiar dacă gândul inițial (plouă încet) dispare la apariția variantei mai elevate (cad precipitații moderate) asta nu demonstrează decât că limbajul este o formă contextuală de exprimare a ideilor. Așadar tind să cred că ideea lui Henri Wald nu este neapărat greșită ci dimpotrivă, într-un context al supra analizei, reduce limbajul la niște formule simple cu niște nuanțe contextuale aflate la libertatea celui care le gândește.