De ce-mi place mie la Manger

(articol publicat în Zile și Nopți Cluj-Napoca)

Recunosc că n-am stat nici măcar o secundă să mă gândesc care ar fi subiectul cu care vreau să pornesc seria asta de articole din Zile și Nopți. În mintea mea a fost clar: dacă ar fi să încep cu dreptul și cu un loc care-mi place mult din Cluj, cu siguranță Manger este punctul de pornire. Pentru cei care nu au auzit încă de Manger: rușinică. Singura scuză pe care o aveți e faptul că locul e relativ nou.

Manger Cluj

Adevărul e că eu fac tot felul de mici obsesii cu care-mi stresez cunoscuții (o lungă perioadă a fost Roots – vă povestesc și de el, stați liniștiți). De data aceasta obsesia mea se îndreaptă către preparatele absolut delicioase cu care ne-a obișnuit Chef Silviu Chelaru. În ultima vreme am senzația că ne-am cam obișnuit cu restaurante care mai de care mai fancy dar am uitat că, de fapt, primul lucru care ar trebui să ne încânte în restaurantele noastre frumos decorate ar fi mâncarea. Manger nu-i cel mai grozav loc în materie de decor (cel puțin din punctul meu de vedere). Dar, sincer… cui îi pasă atunci când pe farfurie totul arată exemplar?

Îl urmăresc pe Silviu pe Instagram și am și auzit de el din mai multe părți ale lumii culinare. Mi se pare combinația perfectă: owner și bucătar. Genul de atitudine care se naște dintr-o combinație de felul ăsta se vede la un restaurant: atitudinea față de clienți, grija față de ingrediente, etc. Bucătăria lui Silviu e îngrijită (nu doar ca și curățenie ci într-un sens mai profund) și e clar că din această atenție nu pot să iasă decât niște preparate delicioase.

Manger 2

Vorbim despre un meniu cu patru preparate principale, 2-3 aperitive și maxim două deserturi. Un meniu care se schimbă suficient de des cât să nu fie plictisitor și suficient de rar cât să te facă să te întorci pentru un anume preparat. Cât despre preparate… pentru mine, mâncarea la Manger e gustul „de acasă” dar acel „de acasă – de la Cluj”. Chef Silviu Chelaru reușește cu fiecare preparat (pe încercate!) să ne facă să regăsim echilibrul, armonia și savoarea elementelor care-l compun. Altfel spus: sunt DELICIOASE. Nu știu cum face asta (deși e ușor de dedus) și nici nu mă interesează, prefer să-i păstrez farmecul: unicul motiv pentru care mă întorc la Manger este mâncarea și nimic altceva. Acum când scriu cuvintele astea îmi lasă gura apă doar la gândul somonului cu mazăre și salsa, sau la desertul cu măr caramelizat.

Manger 3

La cină clar mi se pare că e foarte potrivit să mergi cu un om drag (stau foarte bine și la capitolul vinuri). Pentru prânz mi se pare că e locul perfect pentru întâlniri de business – deși nu l-aș recomanda pentru discuții private, având în vedere spațiul mic. Chiar dacă preparatele nu sunt foarte bine descrise în meniu (lipsesc alergenii, gramajul, ingredientele), vă recomand să mergeți pe mâna ospătarilor pentru că (spre deosebire de alte locuri) cunosc foarte bine meniul și pot să vă facă recomandări (și dacă-l nimeriți pe Mircea, you hit the jackpot).

Dacă v-am convins (și eu sper că da), înainte de a-l vizita, în locul vostru aș verifica programul pe Facebook (e deschis la cină și la prânz, dar sunt niște pauze în timpul zilei care pe mine mereu mă confuzează) și aș face o rezervare. Pentru locuri de genul ăsta, e musai să anunțați bucătarul de vizita voastră (cu cât mai din timp cu atât mai bine – să-și facă omul stocul cum trebuie, să-și organizeze bucătăria – știți voi, toate acele detalii care ajută ca serviciul să fie mai rapid și mai îmbucurător pentru toată lumea). Îl găsiți vis-a-vis de Magazinul Central, cu o intrare foarte discretă dar semnalată de o casetă luminoasă.

(fotografii primite prin amabilitatea Manger)

Thank you 2017

Îmi fac în fiecare an o trecere în revistă dar de obicei rămâne doar în jurnalul meu. Anul acesta parcă simt nevoia să le descarc undeva, în principal pentru mine și poate pentru curiozitatea unora dintre voi.

Nici nu mai zic că a fost cel mai greu an pe care l-am avut pentru că în fiecare an zic exact același lucru. În fiecare an îmi promit că o să încerc să-mi fac viața mai ușoară și că o să iau mai puține proiecte dar îmi dau seama că pur și simplu nu e stilul meu. Însă, spre deosebire de alți ani, deși a fost un an greu, experiențele din 2017 le-am primit cu acceptare și tristețe/bucurie (după caz). Le-am îmbrățișat deschis și am colecționat lecții pe care le voi purta cu mine în viitor.

Facultatea

Nu am mai fost în viața mea mai entuziasmată de ceva. Nu există cuvinte care să exprime recunoștința pe care o am pentru privilegiulul de a să face treaba asta. Facultatea e viața mea. Nu știu exact unde o să mă ducă dar știu sigur că e drumul meu. Îmi doresc să fiu sănătoasă și să am în jurul meu oameni înțelegători care să mă ajute să continui drumul ăsta. Mă frustrează maxim că nu îmi permit să fac doar asta, mă frustrează că mă împart între două lumi și că nu-mi iese nimic perfect. Dar mă mulțumește că fac ceva pentru sufletul meu. Pentru ființa mea. Pentru întregire. Lumină. Pentru înțelegere.

Târgul 

Când a venit Mihai la mine cu proiectul și am început să schițez mental echipa pe care aș vrea să o formez, parcă trăiam într-un soi de ceață. Nu mi-am dat seama cu adevărat ce am făcut până ce n-am văzut lucrurile în piață. Dar pentru mine, cel mai important lucru a fost faptul că am avut ocazia să cunosc și să lucrez cu niște oameni fantastici. Pe care-i iubesc și alături de care simt că am devenit și eu un om mai bun. Și le mulțumesc pentru ce mi-au dăruit.

Pinch of Salt

Doar prietenii apropiați știu că eu îmi doream să fac conferința asta de cel puțin 4-5 ani doar că niciodată nu am avut curajul. Când am stabilit că o fac în luna Noiembrie știam ce mă așteaptă: târg, facultate și conferința. Știam că o să înnebunesc și că o să fiu aproape de un burn-out, știam că o să enervez oameni, știam că nu o să iasă totul perfect pe toate planurile și cel mai mult: am știut că forțez nota. E greu să faci totul când nu mai ai agenție dar sunt mulțumită cu ce a ieșit. Doar eu știu ce eforturi am făcut și câte nopți nu am dormit ca să îmi respect cuvântul dat.

Operația

Am învățat ce înseamnă să ai grijă de tine și să îți pui sănătatea pe primul loc. A trebuit să trec printr-un adevărat circ al sistemului de sănătate românesc ca să înțeleg cât de fragilă poate să fie viața. Dacă dimineața la ora 6 eram acasă în pat cu dureri, 12 ore mai târziu mă aflam în fața lămpilor din sala de operație, într-o singurătate cumplită și cu întrebarea „Cum am ajuns aici?”. M-a cutremurat firul ăsta de ață de care atârnăm. M-a cutremurat cum o simplă decizie precum aceea de a a continua cu investigațiile, deși cei de la Urgențe m-au trimis acasă spunându-mi că sunt bine, mi-a salvat viața. Nu-mi stă în caracter să mă laud dar sunt mândră de mine că am avut puterea mentală să umblu cu taxiul la toate clinicile private (care m-au refuzat) și apoi să ajung la chirurgie 3 unde efectiv m-am pus în genunchi și le-am spus că nu plec de acolo până ce nu se uită un medic la mine. Sunt mândră că am luat deciziile potrivite (în mijlocul unor dureri cumplite) și mi-am demonstrat mie, cât de puternică sunt și că mă pot baza mereu, prima dată pe mine și apoi pe oamenii dragi.

El 

Purtam cu mine de câțiva ani (vreo 7-8-9?) o poveste care-mi putrezise în stern. O poveste rămasă în suspensie, care mă măcina și care nu-mi permitea să fiu cu adevărat în nicio relație. Știți voi… genul acela de puncte de suspensie spre care ne mai întoarcem uneori, melancolic, cu întrebarea „Ce ar fi fost dacă?”. Ei bine, 2017 mi-a dăruit închiderea acestei povești. Am simțit că mi-am am spart gips-ul cu care-mi astupasem rana și am curățat fiecare părticică de acolo. Am rămas cu o cicatrice enormă pe care o văd doar eu și care acum face parte din mine, pot să trăiesc cu ea și să o iubesc. E a mea.

_

Cam acestea au fost lecțiile principale. Mai sunt multe, dar nu mai avem timp. La mulți ani și să ne vedem sănătoși în 2018.