10 zile fără Social Media și încă număr

Mi-am dezactivat contul de Instagram într-o zi în care mi-am dat seama că până și eu, care știu efectele psihologice ale rețelelor, sufăr de FOMO. Mă uitasem pe stories, era ceva petrecere unde păreau să fie mai multe cunoștințe și pentru câteva momente m-am simțit lăsată pe dinafară. Câteva minute mai târziu mi-am dat seama că nici măcar nu mi-aș fi dorit să fiu acolo, așa că, în secunda doi de la acest gând am decis să închid contul.

Două zile mai târziu, văzând că nu-i duc lipsa, am decis să renunț și la Facebook. Nu mi-am dat un termen, nu am spus că e definitiv dar nici nu mi-am zis când mă întorc. Pur și simplu mi-am transferat paginile pe care le administrez pe un cont fantomă și asta a fost.

Astăzi sunt 10 zile. Sunt neașteptat de bine și nu am avut nici măca o secundă tendința să reactiez. E mai liniște ca oricând și eu n-am mai fost niciodată mai fericită (nu că fericirea mea ar fi datorată acestui fapt, dar no, cred că contribuie acolo cu 0.5%).

Ce am învățat în zilele astea și ce s-a schimbat?

    • Citesc mai mult. În loc să stau cu telefonul în mână pe stradă citind postări pe care le voi uita 10 minute mai târziu, acum merg pe stradă cu cartea și citesc din ea. E drept, tot mă mai lovesc de tot felul de stâlpi, dar de data asta cred că arată mai bine din exterior. Asta-mi amintește de episodul doi din Black Mirror, discursul din mașină, când domnul îi explică lui Zuckenberg cât de tare ne distrage atenția Social Media.
    • Vorbesc cu oamenii care contează. Înainte postam pe stories micile updates și comunicam cumva „la grămadă”. Aveam senzația că e suficient. Acum, trimit fotografii în mod individual oamenilor. Vorbesc cu părinții mei mai mult, le trimit lor mai multe poze. Le scriu oamenilor atunci când simt. Le trimit felicitări virtuale, care generează conversații meaningful. Îmi place mult treaba asta. Îi întreb ce fac în mod direct, nu mai presupun că știu lucruri despre ei (așa cum facem des când vedem niște stories) ci îi întreb direct.
    • Mai puțin zgomot. De multe ori gândeam în statusuri de Facebook și în stories. Adică făceam ceva și îmi venea instant ideea să postez, nu fals, ci pur și simplu parcă creierul meu căuta momente instagramabile în loc să se bucure de moment. M-am gândit mult la asta și mi-am dat seama că nu aducea deloc valoare. Cui îi pasă ce carte citesc? Ce fac acum (beau un pahar de rom pe o terasă deasupra lumii) sau ce podcast am mai ascultat? M-am săturat de #recomand. Nu sunt eu în măsură să recomand nimic. Dacă e ceva important o să trimit în newsletter și direct către oamenii la care țin.
    • Meaning. Cred că îmi voi deschide iar contul atunci când îi voi găsi un sens. Un meaning. Atunci când voi găsi un concept. Când voi simți că pot să aduc cu adevărat valoare. E foarte probabil să fie doar o iluzie că pot contribui cu ceva dar știu sigur că mă voi strădui. 
    • Nu am pierdut clienți. Încă. Asta a fost frica mea cea mai mare. Cum lucrez doar pe recomandări și poate pe gramul ăsta de notorietate pe care-l am, mi-a fost frică (și încă îmi e) că nu voi mai avea clienți. E drept că mai am loc de unul-doi, dar nu cred că prezența mea pe Social Media va conta pentru că ce fac eu e din altă zonă.
    • Whatsapp. Acum am un singur canal de comunicare și e absolut minunat. Nu mai trebuie să deschid Messenger, Instagram chat și Telegram. Acum sunt pe Whatsapp și atât, ceea ce mă face să mă simt foarte liniștită.
    • Fără notificări. Nu mai am notificări la nimic, de o perioadă foarte bună de timp. Păstrez regula asta, nici măcar la Whatsapp nu am (însă din păcate îmi deschid des eu telefonul și verific, aici trebuie să mai lucrez).
    • Blogul. Scriu mai mult în jurnal și scriu mai mult în general, motiv pentru care am pus și postarea asta.

Cam astea sunt deocamdată. Probabil o să le reactivez la un moment dat și cel mai probabil se va întâmpla atunci când voi ști cu siguranță la ce vreau să le folosesc și cum pot să aduc valoare și nu doar să contribui la zgomot. Deocamdată e liniște. Ceea ce vă doresc și vouă.

Poate-mi lăsați un comentariu să știu că a citit cineva articolul ăsta :) 

 

De ce-mi place mie la Manger

(articol publicat în Zile și Nopți Cluj-Napoca)

Recunosc că n-am stat nici măcar o secundă să mă gândesc care ar fi subiectul cu care vreau să pornesc seria asta de articole din Zile și Nopți. În mintea mea a fost clar: dacă ar fi să încep cu dreptul și cu un loc care-mi place mult din Cluj, cu siguranță Manger este punctul de pornire. Pentru cei care nu au auzit încă de Manger: rușinică. Singura scuză pe care o aveți e faptul că locul e relativ nou.

Manger Cluj

Adevărul e că eu fac tot felul de mici obsesii cu care-mi stresez cunoscuții (o lungă perioadă a fost Roots – vă povestesc și de el, stați liniștiți). De data aceasta obsesia mea se îndreaptă către preparatele absolut delicioase cu care ne-a obișnuit Chef Silviu Chelaru. În ultima vreme am senzația că ne-am cam obișnuit cu restaurante care mai de care mai fancy dar am uitat că, de fapt, primul lucru care ar trebui să ne încânte în restaurantele noastre frumos decorate ar fi mâncarea. Manger nu-i cel mai grozav loc în materie de decor (cel puțin din punctul meu de vedere). Dar, sincer… cui îi pasă atunci când pe farfurie totul arată exemplar?

Îl urmăresc pe Silviu pe Instagram și am și auzit de el din mai multe părți ale lumii culinare. Mi se pare combinația perfectă: owner și bucătar. Genul de atitudine care se naște dintr-o combinație de felul ăsta se vede la un restaurant: atitudinea față de clienți, grija față de ingrediente, etc. Bucătăria lui Silviu e îngrijită (nu doar ca și curățenie ci într-un sens mai profund) și e clar că din această atenție nu pot să iasă decât niște preparate delicioase.

Manger 2

Vorbim despre un meniu cu patru preparate principale, 2-3 aperitive și maxim două deserturi. Un meniu care se schimbă suficient de des cât să nu fie plictisitor și suficient de rar cât să te facă să te întorci pentru un anume preparat. Cât despre preparate… pentru mine, mâncarea la Manger e gustul „de acasă” dar acel „de acasă – de la Cluj”. Chef Silviu Chelaru reușește cu fiecare preparat (pe încercate!) să ne facă să regăsim echilibrul, armonia și savoarea elementelor care-l compun. Altfel spus: sunt DELICIOASE. Nu știu cum face asta (deși e ușor de dedus) și nici nu mă interesează, prefer să-i păstrez farmecul: unicul motiv pentru care mă întorc la Manger este mâncarea și nimic altceva. Acum când scriu cuvintele astea îmi lasă gura apă doar la gândul somonului cu mazăre și salsa, sau la desertul cu măr caramelizat.

Manger 3

La cină clar mi se pare că e foarte potrivit să mergi cu un om drag (stau foarte bine și la capitolul vinuri). Pentru prânz mi se pare că e locul perfect pentru întâlniri de business – deși nu l-aș recomanda pentru discuții private, având în vedere spațiul mic. Chiar dacă preparatele nu sunt foarte bine descrise în meniu (lipsesc alergenii, gramajul, ingredientele), vă recomand să mergeți pe mâna ospătarilor pentru că (spre deosebire de alte locuri) cunosc foarte bine meniul și pot să vă facă recomandări (și dacă-l nimeriți pe Mircea, you hit the jackpot).

Dacă v-am convins (și eu sper că da), înainte de a-l vizita, în locul vostru aș verifica programul pe Facebook (e deschis la cină și la prânz, dar sunt niște pauze în timpul zilei care pe mine mereu mă confuzează) și aș face o rezervare. Pentru locuri de genul ăsta, e musai să anunțați bucătarul de vizita voastră (cu cât mai din timp cu atât mai bine – să-și facă omul stocul cum trebuie, să-și organizeze bucătăria – știți voi, toate acele detalii care ajută ca serviciul să fie mai rapid și mai îmbucurător pentru toată lumea). Îl găsiți vis-a-vis de Magazinul Central, cu o intrare foarte discretă dar semnalată de o casetă luminoasă.

(fotografii primite prin amabilitatea Manger)