Diana 7, Diana 5, Diana 45, Dianei 4

Cred că am repetat de 100 de ori numele locului ăsta până să-l nimeresc. Probabil că pentru cei din București e ușor. E strada Dianei numărul 4, în Rosetti. Dar pentru oameni dintr-ăștia mai de la munte, cum sunt eu, e complicat. Așadar, vă prezint: Dianei 4.

Locul mi-a fost recomandat de soră-mea. Ca mine, e o bucovineancă adoptată de București, care se învârte într-o lume de artiști. Semănăm tare, dar nu vă povestesc azi despre ea. Am vrut doar să rețineți următoarele: e clar un loc care s-ar putea să nu placă oricui, are un aer artistic și boem care s-ar putea să provoace alergie oamenilor matematici și ordonați.

Bun. Să începem. Se ia una bucată casă superbă, interbelică, aparținând lui Eugen Fenster (e ultimul propietar al casei care apare pe acte, n-am găsit nimic despre el, dead end). Propietarii încep să lucreze la amenajări și încearcă să dea huma de pe pereți (naiba să o ia și la mine acasă mi-a dat bătăi de cap) și descoperă sub straturi niște desene și decorațiuni superbe, cel mai probabil lucrate manual. Așa că hotărăsc să lase pereții exact așa cum i-au găsit: cu poveste, cu istorie. Genul de respect față de trecut pe care eu îl apreciez. Dacă aș cunoaște oamenii care au conservat pereții și istoria acestei case (și mai mult, i-au dat viață) i-aș îmbrățișa. Simțim la fel.

Locul e mi-nu-nat. Mă enervează foarte tare când locuri ca Dianei 4 mă lasă fără cuvinte. Tocmai când de cuvinte am nevoie acum să vă fac să veniți aici. să simțiți. Să respirați. Să ascultați cu toate simțurile. Să sorbiți din cafeaua (de origine, de la Origo) și să închideți ochii. Să vă imaginați că dintr-o dată desenele de pe acești pereți prind viață și dintr-o dată (ca printr-o vrajă): apare mobilierul, se schimbă luminile, muzica își schimbă intensitatea și forma, apar oameni în peisaj și asistăm împreună la un dineu. Se discută despre Pallady, Tonitza și (iubitul meu) Andreescu. Atmosfera e rece, vinul e în pahare la temperatura corectă și participanții la discuție gesticulează înflăcărat, cu excepția unuia dintre ei. Sătul de agitație și cu gândul în altă parte, se ridică de la masă. Are un trup plăpând, un păr mătăsos, lung, o față albă și niște ochi mari căprui care ți-ar soarbe sufletul dacă s-ar uita la tine. Privește atent pe geam una din rândunicile din copacul de vis-a-vis. Rândunica pe care o văd și eu acum, în timp ce vă scriu textul.

Nu știu ce să vă mai scriu. Veniți aici, luați masa aia de la geam și priviți. Fiti prezenti. Ne vedem pe Dianei 4 in București.

 

Lumea ascunsă a Clujului: Sax

Știam sigur că în Piața Matei Corvin este un local ascuns, în care poți intra doar dacă ți se spune o parolă. Auzisem deja de vreun an de povestea asta și, pentru un iubitor de restaurante, să știi de un loc și să nu poți ajunge la el, e de-a dreptul un coșmar.

Întâmplarea a făcut să dau peste el pe Facebook. Same old, same old: un prieten a dat un like la o imagine interesantă, am urmărit pașii și am dat de pagina de Facebook: Sax. Vizualuri frumoase, fotografii de bună calitate, oameni interesanți prin poze… dar unde Dumnezeu o fi locul ăsta? Mi-am imaginat că e un club în care poți să intri doar dacă o persoană te recomandă și, ca un adevărat stalker ce sunt, am început să scanez fotografiile în căutarea unui cunoscut care să-mi deschidă poarta magică.

Continue reading Lumea ascunsă a Clujului: Sax