— Alexandra Crăciun

Zilelele acestea am văzut Intouchables. Un film foarte mediatizat și ce e drept mediatizat pe bună dreptate, filmul a primit din partea mea o notă destul de mare pe imdb. E o abordare total diferită față de aceea din The Sea Inside și poate chiar complementară. Cred că cele două filme la un loc ne dau o imagine (aproape) completă asupra persoanelor care suferă de tetraplegie, pe mine m-au lăsat cu câteva dileme și întrebări la care probabil nu o să găsesc niciodată răspuns.

Însă motivul pentru care vă scriu articolul este altul. Intouchables (văzut pentru a doua oară) mi-a scos la lumină un compozitor de origine italiană pe nume Ludovico Einaudi. Lumea spune că stilul lui e minimalist, eu aș spune că e elegant și sofisticat. Mi-a ajuns la suflet și zic că merită să-i dați o șansă:

„Sociabilitate. Tandrețe. Puse pe carea muririi: feisbuc. Trăiești? Trăncănești clipa. Ai timp de trăit? Clipe poleite cu naționalism-cultură, cu drinc și cu sentiment. Totul din vârful buzelor. Din adâncul sufletului. Din o lume în afara ta. Tangibilă nu lăuntrică. Dependent de literatură și istorie, nu! De băutură și virtij, oh, da. Păi cum altfel. Dependent dar nu de tine însuți. Față de tine, spaimă. Să rămâi singur? Taci soro, ești nebună. Arde, bibicule, arde instantaneu. Vrei să iasă vreo revoluție? Ce să fac io c-o revoluție? Trecutul? Trecut cum n-a visat el să fie. N-a fost să fie. Prezent? Sufocant. N-am timp. Tu știi cât mă aleagă imbecilul ăla? Fuge fastfood. Viitorul? Azi pe tot. Îl înghit, te-nghite. Dă like. Ai frienzi de n-ai timp de-un prieten. Aifonul de azi nu mai e bun, e expirat, ai văzut ce-a scos Samsung? Laic, laic, laic. Trecutul de azi de la îngroapă nu se-ntoarce. Eu zic să-l îngropăm cu fundu-n sus. Să nu-l tot întoarcem, să-l descurajăm când vrem să-l pupăm în fund. ” scris de Eugen Istodor în Dilema Veche.

Mi-a fost greu să las cartea aceasta din mână. Văzusem filmul și am rămas cu un număr mare de întrebări la care nu găseam răspuns. Povestea e foarte diferită de ceea ce ne înconjoară, ridică probleme legate de moralitate, dreptate, legalitate. Știu că e apărut în 2008, eu acum l-am descoperit. Merită să-i acordați atenție.

”Putea să facă ea însăși târgul dar nu l-a făcut, așadar nu-l dorea. Pentru ea, pentru propria ei imagine merita anii de închisoare. Dar o merita, oare, cu adevărat? Ce avea ea din această imagine mincinoasă, care o încătușa, o paraliza, n-o lăsa să iasă din sine însăși?”

”Voiam să înțeleg și în același timp să condamn crima Hannei. Dar era prea îngrozitor. Dacă încercam s-o înțeleg, aveam sentimentul că n-o mai condamn atât cât merita de fapt. Dacă o condamnam așa cum merita, nu mai rămânea loc pentru înțelegere. Totuși, voiam s-o înțeleg pe Hanna; să n-o înțeleg însemna s-o trădez din nou. ”

”Să te ocupi de trecut nu înseamnă fugă, ci, dimpotrivă, concentrare hotărâtă asupra prezentului și asupra vitorului, care este oarbă la moștenirea pe care ne-a lăsat-o trecutul, miștenire ce și-a pus amprenta asupra noastră și cu care, vrând-nevrând, va trebui să trăim.”

”Am avut întotdeauna sentimentul că oricum nu mă înțelege nimeni, că nimeni nu știe cine sunt, de ce și ce m-a adus la asa. Și, vezi tu, când nimeni nu te înțelege, atunci nici nu-ți poate cere nimeni socoteală. Nici măcar tribunalul nu-mi putea cere socoteală. Doar morții pot. Ei înțeleg. De aceea, nici măcar nu a fost nevoie să fie prezenți, dar dacă au fost de față, au înțeles nespus de bine. Aici, în închisoare, au fost de multe ori la mine. Veneau în fiecare noapte, fie că voiam sau nu. Înainte de proces, dacă voiau să vină, îi mai puteam alunga.” – Hannah

“ Acum e riscant să mai propui o „Europă a cetăţenilor“: Eurobarometrul arată că majoritatea cetăţenilor nu mai vrea Europa unită. Partidele populiste înfloresc în mai toate ţările şi propovăduiesc ieşirea din zona euro, reintroducerea controalelor la frontiere şi alte asemenea întoarceri în trecut. Problema cea mai gravă este că nu mai e posibilă o simplă întoarcere la stadiul imediat anterior. E o copilărie să crezi că 27 de ţări ar putea spune, scurt, „pardon, n-a mers“ şi s-ar putea întoarce fără probleme la ce erau înainte: fiecare cu moneda sa, cu graniţele sale, cu taxe vamale pentru produsele de import ş.a.m.d. Căderea ar fi mult mai mare şi nimeni nu poate prezice unde s-ar opri. Uniunea Europeană nu are un „plan B“. Au spus-o de multe ori chiar importanţi lideri europeni. Iată încă un lucru pe care cel mai mulţi l-au uitat. Sau se prefac că nu-l ştiu.”

Un articol scris de Mircea Vasilescu în Dilema Veche. (Îmi place foarte mult cum scrie domnul Vasilescu. Nici nu ştiu dacă aparţine de vreun partid politic, nici nu mă interesează. )

“