— Alexandra Crăciun

Archive
Interviuri

Mă bucur foarte mult de fiecare dată când am ocazia să cunosc oameni valoroși din Cluj. Însă mai mult decât atât mă bucur atunci când aici se întâmplă lucruri pe care nu mulți au ocazia să le vadă. Servicii medicale la standardele americane și un doctor capabil să trateze chiar și cele mai grave cazuri de ortodonție.

Am avut ocazia să o cunosc pe doamna doctor Claudia COREGA și să-mi povestească despre specializările și cazurile ce se pot trata la Cluj prin intermediul ei. Mi-a povestit despre niște căști care mie mi s-au părut de domeniul SF: capabile să trateze o afecțiune despre care nici nu conștientizasem că există.

În consecință am rugat-o să ne răspundă la câteva întrebări despre căștile care tratează asimetriile craniene, o formă terapeutică despre care știu puțin chiar și medicii, ce să mai spunem de oamenii normali.

Când apar aceste asimetrii craniene și ce ar trebui să știe despre ele părinții sau viitorii părinți?

Aceste asimetrii craniene apar unele la naștere sau în primele luni de viață și uneori nu sunt observate de parinți fiindcă nu există o sursă clară de informare în această direcție, cum ar fi de exemplu recomandarea ginecologului, neonatologlui sau recomandări pe site-uri oficiale ale instituțiilor medicale.

Mai există alte forme terapeutice de modelare a formei capului?

La momentul actual această cască este singura modalitate de remodelare a formei calotei craniene. O găsim în toate centrele de deformități din USA și în câteva universități europene. Sigur că există multe metode empirice de remodelare cu bandaje utilizate de medicina alternativă (similar cu utilizarea în China a pantofului mic pentru a împiedica creșterea piciorului) însă casca este singura alternativă cu rezultate atestate și certificate.

Mai există în Româina medici care tratează aceleași diformități ale calotei craniene?

Nu mai există altă clinică din România sau din sud-estul europei care să fie dotată cu aparatura necesară tratării acestor asimetrii craniene. Existența la Cluj este cu adevărat o premieră și un câștig pentru populația din împrejurimi.

În ce constă această cască și cum este ea folosită?

Aceasta cască este de fapt forma ideală înspre care ar trebui să se îndrepte forma capului. Modelul pe baza căruia se confecționează se obține prin scanarea copilului urmând ca apoi această formă tridimensională să fie transformată într-o cască care dirijează creșterea capului, astfel încât treptat să se ajungă la o formă ideală sau corectată.

Care este vârsta cea mai potrivită pentru începerea tratamentului?

Vârsta ideală la care se recomandă începerea tratamentului este luna a patra, deoarece creșterea capului este intensă din acel moment și corectarea asimetriei este mult mai rapidă. În general însă, în primul an de viață, chiar la varste mai mari de 8-9 luni e posibilă începerea terapiei, durata acesteia fiind în general cu aproximativ 1-2 luni mai mare.

Când apar primele rezultate?

Primele rezultate sunt vizibile după 6 săptămâni, după care urmează controale periodice la un interval de trei săptămâni. Creșterea fiind intensă, se impun modificări la nivelul căștii, pe care le face rapid în cabinet medicul.

Ce sfaturi aveți pentru tinerii părinți și cum le recomandați să acționeze în cazul în care observă diformități ale capului copilului?

Tinerilor părinți le recomndăm ca alături de controlul pentru luxația de șold care este intens mediatizat, alături de schema de vacccinare care e obligatorie, să monitorizeze și forma capului pentru a avea siguranța unei dezvoltări armonioase a copilului. În eventualitatea apariției unor modificări de formă ale calotei craniene, se impune un control de specialitate și un tratament corespunzător formei de asimetrie.

Interviu publicat pe OrașulCluj.ro

Read More

Sergiu CIOBAN: “Aparatul m-a învățat și mi-a dictat ce are nevoie pentru a crea imaginea din minte”

Vă spuneam într-un interviu anterior că îmi doresc să cunosc din ce în ce mai mulți oameni care încearcă să ne facă lumea mai frumoasă. Jullia face asta prin portretele în creion,Bogdan ne-o schimbă prin intermediul marketingului și Adi ne duce papilele gustative direct în rai.

Astăzi vă invit să urmăriți un interviu cu Sergiu Cioban, un fotograf pe care l-am cunoscut în Cluj și am aflat ulterior că e din Târgu Mureș. Pentru că mi-au plăcut atât de mult fotografiile lui cred că merită să-l aducem mai des la Cluj.

 

 

Din punctul meu de vedere fotografiile sunt o oglindă a persoanei care are aparatul în mână.Ceea ce am găsit pe site-ul lui Sergiu m-a făcut să cred că voi descoperi un om cald și plin de pasiune, un ”om frumos” cum îmi place mie să spun. Nu m-am înșelat. E greu să-l mai oprești atunci când începe să povestească despre fotografie. Cu o răbdare incredibilă mi-a explicat cum funcționează un aparat profesional și m-a ajutat să văd cât de greu este să faci o fotografie cu adevărat bună.

Dacă aveți drum prin Iulius Mall, vă invit să vedeți o expoziție Sergiu Cioban cu câteva fotografii de nuntă (vis-a-vis de Calliope) însă până atunci mi-a răspuns la câteva întrebări:

Spuneai într-un interviu că ai început să faci fotografii undeva prin 2005 având la dispoziție ”un aparat de buzunar”, e acesta un început bun pentru un fotograf amator? Ce contează mai mult: aparatura sau tehnica?

În urmă cu 5-6 ani, după primele salarii, mi-am achiziționat primul aparat foto. Era un simplu aparat de buzunar, o săpunieră cum li se zice acum compactelor. Chiar dacă era ceva model fantomă, eram foarte mândru de el. Pentru mine a fost un început foarte bun ca și amator. Îl foloseam non-stop, fotografiam tot ce mișca… sau nu mișca :). Mi-am dat seama că nu aparatul face fotografia și nici tehinca, ci ochiul face fotografia, aparatul doar o expune. Fără idea din mintea fotografului, nici aparatul și nici tehnica nu au niciun rost.

Ce ar trebui să știe un amator care dorește să se perfecționeze în ale fotografiei? Cum ai învățat tu?

Pentru orice fotograf amator, începuturile constau în practică. Nu teorie, practică. Și aici mă refer la zeci de mii, sau chiar sute de mii de fotografii, la diferite subiecte, cu diferite obiective și diferite aparate. Așa am învățat eu și până la urmă mi-am dat seama că nu eu am învățat aparatul ce să fotografieze, ci aparatul m-a învățat și mi-a dictat ce are nevoie pentru a crea imaginea din minte.

 

Cât a durat până când ai primit primii bani pentru munca ta? Care au fost primele fotografii pe care le-ai făcut ca fotograf profesionist (pe bani)?

Nu intenționasem niciodată să devin fotograf profesionist, totul a venit de la sine. După 2 ani ca fotograf amator am fost rugat de o domnișoară să îi fac câteva portrete, pentru că i-a plăcut ce văzuse din fotografiile expuse pe unele site-uri. După această ședință foto, persoanele care au văzut rezultatul au început să dorească la rândul lor fotografii. În domeniul fotografiei de nuntă am intrat la fel. Un domn cameraman, care îmi văzuse lucrările, m-a fost invitat să pozez pentru el o nuntă și de acolo am fost chemat la altele. Un fotograf care dorește să devina profesionist, nu ar trebui sa faca el primul pas, ci datorită valorii lui, să ajungă să fie rugat să facă fotografii.

Ce înseamnă pentru tine fotografia și ce te diferențiază de ceilalți artiști? (de ce te-ar alege pe tine și nu pe altcineva)

Fotografia a devenit pentru mine mai mult decat un hobby sau o pasiune. E tot ce fac zi de zi, trăiesc fotografia! E cel mai important subiect din viata mea. Ce m-ar putea diferenția de ceilalți artiști, este că fotografiez cu pasiune, cu sufletul, și asta se vede în rezultatul final. Pentru unii clienți sunt alegerea potrivită, pentru alții cel mai ciudat, sau cel mai diferit. Pentru fiecare în parte sunt altceva, iar cei ce mă vor alege, o vor face pentru că stilurile noastre sunt compatibile.

 

Care e fotografia ta preferată din portofoliul propriu? Dar una aparținând unui alt artist?

Nu pot alege o fotografie preferată din portofoliul meu, pentru că gusturile se schimbă în funcțe de starea de spirit, de ceea ce mă inspiră în acea perioadă a anului. Totuși o fotografie care este tot timpul pe placul meu, este cea imprimată și pe cartea de vizită. O fotografie preferată din colecțiile altor artiști fotografi ar fi aceasta, o fotografie alb-negru pe film lat în care artistul (Ruslan lobanov) a scos foarte bine în evidență grația corpului feminin.

 

Ce îți place mai mult: fotografia de nuntă, botezul, portretele?

Portretele sunt fotografiile mele preferate, în acele fotografii încerc să exprim prin chipurile modelelor ceea ce simt eu. Fotografia de nuntă și botezul le-aș pune în categoria fotojurnalismului, în aceste fotografii eu nu intervin cu nimic, ci doar surprind sentimentele și trăirile personajelor din acele momente.

Cât de mult prelucrezi imaginile pe care le obții?

Eu merg pe principiul că o fotografie, daca nu este perfectă din aparat, nu este ok, nu este fotografie. Programele moderne de prelucrare a fotografiei, trebuie să ajute doar puțin fotografia, de exemplu, în cazul unui portret, avem nevoie de el , pentru a curăța unele cicatrici sau riduri inestetice, sau în cazul unui peisaj, să poți înlătura punga de gunoi de jos, care nu a fost observata în momentul fotografierii.

Povestește-ne un moment amuzant din cariera ta de fotograf:

S-a întâmplat anul trecut, la o nunta din Târgu Mureș, în timpul petrecerii din restaurant. Au furat mireasa, cum e obiceiul la nunțile românești, dar aici mireasa a fost furată de un singur domn. Domnul de aproximativ 2 m înălțime era într-o stare puțin avansată de ebrietate, a luat mireasa (ceva mai micuță, aproximativ 1,5 m) pe sus de pe ringul de dans și a început să fugă cu ea printre mesele invitaților.

O doamnă, nevăzând ce se întâmplă, se ridica ușor de la masa ei împingând scaunul puțin mai în spate. Scaunul respectiv ajunge tocmai în calea vitezomanului hoț de mirese, care se împiedică. Moment în care mireasa zboară din brațele lui și aterizează undeva la 2 metri în fața hoțului, aproape sub o masă. Pentru mine ca și fotograf a fost o întâmplare amuzantă însă sunt convins că pentru mireasă nu a fost la fel. Dacă apucam să ajung în fața miresei în timp ce era în aer și fotografiam acel cadru… ar fi ieșit o fotografie unică!

 

Fotografiile de mai sus sunt preferatele mele, dacă v-au plăcut și vreți să mai vedeți câteva încercați aici.

Interviu publicat și pe OrașulCluj.ro

Read More

Când mă gândesc la Adi HĂDEAN, primul lucru care îmi vine în minte este costumul lui de bucătar pe care scria Happy Cook cu roșu. Pe vremea aceea visam să lucrez într-un restaurant și să îmi fac un costum cu un mesaj asemănător. Întâmplarea face că nu știam nimic despre el și că ulterior am găsit minunatul său blog. Nu a durat mult și deja eram abonată prin RSS, fan pe Facebook și follower pe Twitter.

Motivul e simplu: chiar și dacă nu ar avea talentul acesta legat de bucătărit, e o adevărată plăcere să citești rândurile lui. Scrie din inimă, gătește cu multă pasiune și transmite mai departe o jovialitate greu de egalat.

Ai scris pe blogul tău că ai părăsit Oradea și te-ai mutat la Cluj. De ce această alegere?

A fost foarte simplu: iubita mea a primit o ofertă de serviciu în Cluj. Am decis să ne mutăm, lucru pe care l-am făcut fără ezitări.

Povestește-ne câte ceva despre Cluj, ce reprezintă pentru tine, ce ai schimba și dacă te-ai gândit vreodată să te muți în alt oraș.

Clujul e casa mea de acum. M-am adaptat aproape instantaneu și în trei luni am ajuns să-i cunosc geografia mai bine decât mulți dintre taximetriștii cu care am circulat în ultimii doi ani. Clujul e un loc bun pentru mine, are pulsul apropiat de al meu, ne înțelegem bine. De schimbat n-aș schimba nimic, orașul evoluează în ritmul său și pe mine mă mulțumește asta. De mutat nu m-aș muta decât dacă aș avea o justificare serioasă.

Cum ai ajuns să lucrezi la Irish & Music Pub și cum a fost experiența de acolo?

La Irish&Music Pub am fost chemat în calitate de consultant dar am rămas să lucrez aproape opt luni acolo. A fost o experiență interesantă, o perioadă în care am învățat multe lucruri despre mine și despre limitele mele. M-am atașat foarte tare de local și în continuare mă simt acolo ca acasă, deși nu mai lucrez pentru ei de ceva vreme.

Când iei masa în oraș ce fel de restaurante preferi?

Restaurantele mici și liniștite.

Ce restaurante recomanzi prietenilor care vin în Cluj (bineînțeles, atunci când tu nu ești prin zonă să le gătești)?

Am o listă întreagă dar o să pomenesc aici doar cel mai nou intrat pe listă: Restaurantul VIA de pe Inocențiu Micu Klein. L-am descoperit acum câteva zile și am fost impresionat de el.

Dacă ar fi să te gândești la câteva preparate din bucătăria clujeană, care ar fi acelea și cum se diferențiază ele?

Ciudat, în afară de varza a la Cluj, n-am descoperit încă un fel de mâncare caracteristic Clujului dar de negăsit în alte părți ale Ardealului. Asta ar trebui să le dea de gândit puțin celor care au restaurante în Cluj. Bucătăria locală e neglijată și-i păcat. Dacă vorbim despre mâncarea făcută în casă, să știi că primesc destul de des mâncare de la proprietarii imobilului în care locuiesc. Gătesc foarte bine dar mâncarea seamănă mult cu a mamei mele, din Maramureș. Impresia mea e că felul de a găti și de a mânca al târgoveților (asta suntem, până la urmă) s-a uniformizat în România, păstrându-se caracterul regional dar estompându-se caracterul local al mâncării. Avem mult de pierdut dacă nu încercăm să redescoperim diferențele subtile date de apartenența la o zonă sau alta.

Din câte știu, undeva prin 2009 ai obținut o diplomă de bucătar prin intermediul unei firme specializate din Cluj. Poți să ne povestești mai mult despre această experiență?

Nu știu ce aș putea să povestesc, nu sunt un exemplu bun. În momentul în care am decis să obțin calificarea, aveam deja o felie de experiență în domeniu. Totuși, aveam nevoie de diplomă așa că am urmat drumul care trebuia urmat pentru asta.

A meritat investiția și cât de mult a contat obținerea acestei diplime?

Cum să spun, până acum nu mi-a cerut nimeni diploma, în schimb a trebuit să fac mâncare pentru a dovedi că mă pricep. Diploma e bună dar nu te face bucătar. Te poate ajuta să devii un bucătar mai bun pentr că-ți permite să lucrezi legal într-o bucătărie și, firește, îți permite să avansezi spre treptele superioare. Dar asta ține în primul rând de tine, nu de diplomă.

Pentru pasionații în ale bucătăriei, le recomanzi să urmeze o școală de bucătari sau altă variantă?

Dacă vrei să devii bucătar profesionist, trebuie să faci o școală, chiar dacă începi printr-un curs de felul acesta. Dacă ești doar pasionat de bucătărie dar gătești numai pentru familie și pentru prieteni, n-ai nevoie de cursul acesta ori de o școală de bucătari.

Pregătești ceva pentru Clujeni? Unde te găsim dacă vrem să mai savurăm din bucatele tale?

Deocamdată nu gătesc în Cluj dar pregătesc o serie de evenimente tematice care vor începe în Octombrie și se va încheia în Ianuarie. O să vă anunț în curând unde și în ce fel.

Articol publicat pe OrașulCluj.ro

Read More

Mereu între Brașov și Cluj, cu proiecte și cu o viață extrem de energică, Bogdan COLCERIU e unul dintre oamenii care participă activ la schimbare. Fie prin modul lui de a fi, prin ideile și perspectivele lui inedite, fie prin rezultatele măsurabile pe care le are în proiectele de business.

Am avut ocazia să îl cunosc și să învăț alături de el, zi de zi la Okian. Am văzut mult profesionalism, o sursă incredibilă de idei și un exemplu elocvent pentru cuvântul etică.

Nu îl văd genul de om care să țină discursuri de vânzări și nici să scrie pe blog despre motivele pentru care l-ai alege în serviciile de consultanță. Pentru el, cartea de vizită este reprezentată de proiectele în care a adus valoare (TetatetTriluliluOkianMobime ș.a.), de oamenii care îl cunosc și care îl recomandă.

 

Pe contul tău de Linkedin scrie: I build brands and help others build their own brands– care e mai exact munca pe care o depunde un consultant de branding?

Chiar dacă acum activez pe partea de marketing, brandingul e prima mea dragoste. E prima dragoste pentru că… așa am început: cu cei trei ani în care am construit alături de Branzas. În primul rând aș spune că ar trebui să NU vândă iluzii despre ce e un brand și cum se construiește unul.

În al doilea rând, cred că uneori se dă o atenție prea mare sau mică brandingului. Sunt firme pentru care e extrem de relevant și altele pentru care e mai puțin. Oricum, dacă iei brandul ca suma tuturor experiențelor legate de compania/produsul/serviciul/persoana respectivă… el ESTE relevant, punct.

Consultantul spune care este relevanța acestui brand, ce înseamnă el. Crează o strategie și educă. Din păcate în România suntem încă la un punct în care publicul trebuie educat. Dacă am putea să facem asta și cu un ROI, ar fi minunat. Altfel, e o poveste pe care o aude în jur și pe care compania o face doar pentru că are senzația că poate ajuta într-un fel sau altul.

Cum ai ajuns la consultanța de marketing?

De la consultanța de branding, pentru un an de zile, m-am mutat într-o companie în care eram director de imagine și astfel am fost mai aproape de marketingul/managementul firmei. M-au atras foarte tare mecanismele și indicatorii de marketing, eficiența și posibilitatea de a obține rezulatate pe termen mai scurt. O viziune mai puțin intagibilă și mai aproape de realitate.

Punem sămânța asta aici și ne întoarcem peste câțiva ani, așa am fi gândit în termeni de branding însă dacă privim din perspectiva marketingului: Punem aici sămânța azi și mâine o culegem de dincolo.

La branding merge foarte mult pe încredere, clientul crede în tine ca și consultant de branding și așteaptă să vadă rezultate într-un timp mult mai îndelungat. Marketingul e un pic diferit: putem propune soluții cu un rezultat imediat. Faci un plan, o strategie și astfel poți influența cifra de afaceri a clientului într-un timp foarte scurt.

Care ar fi avantajele pentru poziția de consultant?

Cel mai important avantaj ar fi viziunea pe care o ai atunci când vezi cum funcționează mai multe industrii. Bagajele de informații se completează în timp, am văzut care mecanisme funcționează și care nu. De aici rezultă o satisfacție imediată pentru că le pot propune clienților: Uite, putem face asta pentru că știu sigur că merge, putem alege varianta aceasta în care știu că rezultatele apar în felul următor și mai există setul acesta de măsuri care trebuie analizate.

Cea mai mare provocare pe care ai avut-o ca și consultant ?

O provocare despre care îți pot vorbi: Okian. Site-ul exista de doi ani în momentul în care am ajuns eu la ei. Cu multe cărți în baza de date însă fără a putea vorbi despre o afacere în sine. Provocarea a fost să transformăm proiectul de la un site la un business. În mai puțin de un an și jumătate de atunci, astăzi Okian se poziționează în topul librăriilor online.

Dacă ar fi să faci consultanță pentru orașul Cluj ?

E un subiect greu, pentru că tentativele de branding au fost foarte multe multe dintre care aproape 80% necunoscute. Aș căuta un branding aplicat, nu unul clasic. Am o problemă cu brandingul de locații care încearcă să meargă după un pattern pentru că dacă începi să studiezi toate brandurile de orașe/țări o să vezi că toate seamănă între ele. Primul sfat pe care l-aș da : un branding curajos, focusat pe o idee, o poziționare de care să se profite la maxim într-un mod diferit.

Făcută de o companie românească sau din afară?

Nu contează cine o face, important e cum se face. Am un prieten care e face consultanță pe branding (Bogdan Taut) și el avea o idee foarte bună: spunea că ar poziționa România ca oaia roz a Europei. Pentru Cluj aș merge în această zonă, ceva de impact.

Am fost unul dintre puțini care au menționat că frunza este o chestie bună din simplul fapt că a determinat un scandal. Eu sunt pentru asta. Proiectele corecte și reușite sunt 80% dintre ele, de aceea … sunt corecte. Sunt ușor de făcut și costă foarte mult. Cele 20% incorecte (politically vorbind) sunt de fapt cele care generează ceva, care fac să se miște lucrurile.

Ce înseamnă pentru tine Cluj?

Pe lângă locul în care m-am născut, e orașul de care nu pot să mă desprind. Deși e clar că o parte din proiectele mele sunt departe de acest oraș, motivul pentru care stau și foarte mult pe drumuri. Sunt atașat datorită prietenilor, oamenilor, clienților, familiarității. Destul de conservator, sigur nu sunt genul omul care s-ar muta din țară sau ar vrea să lucreze în altundeva.

Care e locul tău preferat în Cluj?

De obicei când vin în Cluj ajung seara și cobor Feleacul, la un moment dat se deschide o panoramă imensă cu orașul luminat. Deci locul meu preferat… e în mașină, cu acea priveliște uimitoare. Atunci știu că am ajuns în Cluj. Că sunt acasă.

Ce i-ai spune cuiva care vrea să se mute în Cluj?

I-aș zice să vină acasă pentru că sunt mulți care au plecat la București sau în alte zone să lucreze. Probabil că le-aș spune că Orașul a reînviat și nu mai e ce era când l-ai lăsat. Așa că… hai acasă!

Ce îți place să faci în timpul liber?

Mai nou… curling. Am fost cooptat de inițiatorul ideii de a face o federație de curling din România. În sfârșitul acesta de săptămână voi fi la Budapesta și voi reprezenta România.

Ce ți-ar plăcea să faci și nu ai timp?
Sunt multe pe care nu am timp și nici măcar nu mi-ar plăcea. :) Dintre cele care mi-ar plăcea, aș vrea să stau mai mult la căsuța de la țară de lângă Brașov, să călătoresc, să citesc mult mai mult, să fac sport mult mai mult. Clar o problemă de timp.

Pe lângă acestea, mi-ar plăcea să am timp mai mult pentru debate. Am o istorie destul de lungă în domeniu, fac parte din prima generație de debate și am început undeva prin clasa a VII-a. Am avut participări la internaționale, am fost membru ARDOR și anul acesta am luat decizia să dau înapoi. Așa am ajuns la liceul Șaguna din Brașov unde mă ocup de un grup de tineri simpatici și isteți pe care dorim să transformăm în mari debateri.

Articol publicat pe OrasulCluj.ro

Read More

Îi place fotbalul și joacă în divizia E dintr-un campionat regional. Îl sperie rutina și lipsa provocărilor. Nu suportă emisiunile tabloid și nu admite ideea că astfel de programe au rating în România.

Acesta este Dan Cristea cel de zi cu zi, câștigătorul campionatului mondial de dezbateri. Are 25 de ani și împreună cu Nicoleta Lupea au câștigat Campionatul European, Oxfordul si Mondialele.

Și-a început cariera în debate în perioada liceului odată cu  încercarea unor profesori americani de a introduce dezbaterile ca metodă alternativă de educație. A început cu simple discuții la orele de engleză urmând ca în 2002 și 2003 să câștige naționalele. Acum lucrează ca avocat la societatea ”Țuca Zbârcea & Asociații” și a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări.

Alexandra Crăciun: Puțini oameni din țara noastră știu cu siguranță ce înseamnă aceste dezbateri. Dacă ar fi să explici în câteva fraze această noțiune, care ar fi acelea?

Dan Cristea: O dezbatere înseamnă o dispută argumentată. Mai multe părți vorbesc în favoarea sau împotriva unei moțiuni de interes general. Dezbaterile încearcă să elimine pe cât posibil toate variabilele periferice care pot afecta o dispută, lăsând loc persuasivității pure. În dezbateri, nu te ajută să ridici vocea, să ameninți, să oferi exemple personale cu titlu de argumente. În dezbateri, ca și în viață, pentru a convinge, trebuie să găsești cele mai bune soluții de argumentare rațională.

A.C.: Care au fost etapele parcurse pentru a ajunge la mondiale?

D.C: Nico și cu mine am câștigat de 2 ori naționalele României în liceu. Ne-am dat seama atunci că nu știm încă nici 1%  din ce înseamnă retorica de excelență, faceam totul instinctiv. Am vrut mai mult. Am căutat noi pe net, cum ne-am priceput, date despre debateul internațional: cine organizează, ce competiții, cum ne putem înscrie, cât costă. Am ales să mergem la turneul de la Oxford, pentru că numele universității ni se părea cel mai impunător. Întâmplător, turneul de la Oxford chiar e cel mai mare din lume, în afara turneelor finale.

Am colindat săptămâni întregi Clujul pentru o finanțare. Efectiv am făcut cu Nico o listă de instituții „bănoase”, în mintea noastră de copiii de 19 ani. Ne-am tipărit Cv-uri, am făcut o scrisoare de intenție. Am mers la fiecare, ne-a refuzat fiecare. După zile și zile, Consiliul Britanic a acceptat să ne dea 400 EUR, în schimbul unei promisiuni că vom ține cursuri de persuasiune copiilor care mergeau acolo. Nu pot descrie cât ne-am bucurat.
Am ajuns la Oxford și acolo am văzut finala unei generații mari de debateri. Din ce am auzit, poate cea mai mare. Și asta mi-a schimbat viața. De atunci am știut, și eu, și Nico, că nu putem renunța până nu reușim.

A.C.: V-a sprijinit statul român sau ați avut suportul mediului business privat?

D.C: Nu am avut niciodată o finanțare sistematică. Am avut puține burse și efortul depus pentru a le obține a răpit foarte mult din timpul nostru efectiv de pregătire. Mergeam la Mondiale după câte un singur turneu de pregătire într-un întreg an. Chiar și Malaysia făcea 20 turnee cel puțin. Nici măcar meciuri de pregătire nu făceam în România, pentru că nu avea cine să ne arbitreze.

Nu e nici un regret în ceea ce zic, de aceea povestea a fost atât de frumoasă. Dar recunosc că aș vrea ca generațiile viitoare de oratori să nu mai fie ținute de aceleași slăbiciuni sistemice.

A.C:  Care au fost beneficiile obținute de pe urma câștigării campionatului mondial?

D.C: Încrederea. Am increderea că, ”any given Sunday”, am capacitatea să conving un public de adevărul spuselor mele. De destule ori nu îmi iese, dar încrederea e tot acolo. Și, bineînțeles, liniștea că mi-am îndeplinit un vis.

A.C: Unde ar trebui să meargă un student care ar dori să afle mai multe despre debate? Există o asociație în acest sens?

D.C.: Da, există una și se numește ARDOR – Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică. Informații despre ea și activitățile aferente găsiți pe site-ul: www.ardor-deb.ro

A.C.: Care ar fi sfaturile pe care le-ai da unui tânăr care dorește să învețe această ”artă” a dezbaterilor?

D.C.: Să muncească enorm: să se pună în cât mai multe situații de discurs public, să caute feedback, să participe la traininguri, competiții. Să spună mereu adevărul. Să nu vorbească niciodată degeaba, să nu rostească nici un cuvânt inutil.

A.C.:  Ați fost invitați să țineți traininguri în mai multe țări, ați acceptat invitația?

D.C.:  Da, după Mondiale, am fost invitați în toate părțile lumii, de la Bangkok la Yale. Din păcate, programul încărcat  nu ne-a prea permis să onorăm invitațiile.

A.C.:  În România ați realizat astfel de instruiri? (S-a observat o diferență de percepție față de celelalte țări în care ați ținut traininguri?)

D.C.:  În România, într-adevăr am ținut destule traininguri. Din păcate, din ce am observat la participanți, la nivel de știință a retoricii, suntem cu mult în spatele țărilor din Occident. Lipsesc deprinderi de bază ale discursului public, foarte puțini tineri români știu să își aleagă o structură performantă a discursului, ca să dau un exemplu. Dar marea dramă a retoricii românești este ideea cumva înrădăcinată în mentalul colectiv că „dacă vorbești mult, ești un orator bun”.

A.C.:  Crezi că ar fi benefic pentru sistemul de învățământ românesc să introducă în programa școlară și genul acesta de dezbateri?

D.C.:  Cred ca ar fi o idee extrem de bună pentru sistemul de învățământ românesc.  Beneficiul constă în sedimentarea unor cunoștințe prin alte modalități decât veșnicul „tocit”.

A.C.:  Care este diferența între dezbaterile din competițiile internaționale și cele de la tribunal?

D.C.:  În afara fondului informațional, care este profund diferit, nici una. O spun cu toată responsabilitatea – și litiganții, și debateri se află mereu în aceeași situație: trebuie să convingă.

A.C.:  Cu siguranță ai avut ocazia să te muți în altă țară, de ce nu ai făcut-o?

D.C.:  Nu imi plac chestiile emoționante, nu vreau să zic ceva patriotard… Cred că aici, în România, e sensul meu.

A.C.:  Care este locul preferat din Cluj și ce îți place cel mai mult la acest oraș?

D.C.:   :) nu mă așteptam la întrebarea asta… Nu mai stau în Cluj, dar locul meu preferat  de acasă e un teren sintetic de fotbal de la un ștrand din cartierul Grigorescu. Mă simt în siguranță când joc un fotbal acolo, acolo e liniștea mea.

Articol publicat pe Brainwash.ro

Read More

Mi-am propus să aduc în fața voastră câteva persoane care poate nu au parte de o promovare intensă dar care schimbă ceva prin modul lor de a fi sau prin proiectele pe care le dezvoltă.

M-am gândit să încep cu Jullia pe care am cunoscut-o din întâmplare… pe tren. Nici nu știu cum au trecut cele trei ore până la destinația noastră însă știu cu siguranță că discuțiile nu s-au oprit acolo.

E genul de om care te inspiră și cu care conversațiile parcă nu se mai sfârșesc. Am avut plăcerea de a discuta cu ea la o cafea chiar în mijlocul lucrărilor sale, de a povesti despre artă și despre portretele în creion, despre tehnica desenului sau despre artiștii internaționaționali pe care îi apreciază.

O mică parte din discuție am păstrat-o pentru voi.

În primul rând te rog să ne spui cum a început toată povestea aceasta cu desenatul?

A început din plăcere, ca un mod de relaxare și de explorare a ceva nou, a ceva ce nu făceam la școală. Mai timidă fiind, nu îmi arătam desenele prietenilor, ci preferam să le prezint pe internet, pe forumuri sau pe DeviantArt. Au început să fie tot mai apreciate și așa am prins curaj. Intrând în aceste mici comunități online am avut termen de comparație și totodată acces la foarte multe informații despre desen. Astfel am reușit să dezvolt mai mult această latură.

Care a fost primul tău desen?

Primul primul nu cred că imi amintesc, însă știu care a fost primul care m-a determinat să continui. În perioada bacalaureatului, prea plictisită de învățat, am început să fac o reproducere a portretului lui Rose (Kate Winslet) din Titanic. Când mă uit acum la el mi se pare stângace, dar atunci mi se părea foarte frumos. Nu știam nimic despre desen, ci doar că ma fascina și îmi plăcea.

Ce te motivează atunci când desenezi?

Bucuria oamenilor când își văd portretul gata. Îmi place să văd că oamenii sunt mulțumiți de ceea ce am realizat. E un feedback foarte bun. Dacă nu sunt total mulțumiți înseamnă că mai am de retușat. Dar totuși desenul în sine mă relaxează și mă ajută să văd lumea mai frumos. E foarte creativ.

Ai pornit de la început cu ideea că vei face bani din pasiunea ta?

Nici gând. Deabia anul trecut pot spune că am trecut mai serios pe partea de comenzi. Și se pare că am sfârșit anul făcând doar comenzi. Sper însa ca de la anu voi face și mai multe pentru mine, adică să desenez teme și idei care îmi plac. Da, dacă vrei poți câștiga bani făcând și ceea ce-ți place.

De ce ai ales varianta desenului în creion și nu cel cu mai multe culori?

Întotdeauna mi-au plăcut fotografiile alb-negru, în special cele vintage de prin anii 1800 – începutul anilor 1900. Aici accentul cade pe contrast, pe jocul de lumini și umbre. E ca și cum ai extrage esența. The piano keys are black and white but they sound like a million colours in your mind după cum spune și Ketie Melua. În cazul culorilor aceste lucruri se pierd, mai importante devenind culorile în sine.

Dacă ar fi să alegi un artist preferat din această nișă, care ar fi el și de ce?

Hmm… sunt mulți artiști care imi plac mult, dar momentan pe locul unu ar fi Laurie Lipton. Mi se pare incredibilă atât tehnica ei, cât și mesajul operelor. La prima vedere ți se pare banal creionul, însă după ce vezi detalii din desenele ei n-o să mai ai aceeași părere. Mii de linii fine hașurate formează compoziții complexe în spatele cărora e o întreagă poveste și/sau ideologie. Chiar dacă a studiat la Carnegie-Mellon University din Pennsylvania, ea însăși mărturisește că e autodidact și asta datorită faptului că profesorii nu o susțineau în a se exprima așa cum dorește.

Ce îți place cel mai mult să desenezi și care sunt temele pe care ți-ar plăcea să le abordezi?

Până acum am explorat mai mult portretistica, atât pentru că mi-a plăcut cât și pentru că mi s-a cerut. Mi-ar plăcea să abordez mai mult partea sentimentală, să reușesc să o expun mai bine atât pe chipuri cât și prin simboluri. Da, mi-ar plăcea să realizez ceva mai simbolist și ceva care să trezească în privitor un sentiment, chiar și un simplu zâmbet.

Cine sunt clienții tăi și ce fel de imagini ți se solicită? Cât de deschiși sunt românii față de genul acesta de produse?

Până acum majoritatea clienților au fost din străinătate, asta datorită site-ului. Chiar dacă e în engleză, am și o prezentare în română. Au fost și comenzi din țară, însă nu știu de ce mi se par mai reticenți românii. Mă contactează, îmi pun întrebări legate de portrete, însă de multe ori rămân la stadiul acesta. Cele mai multe comenzi au fost din Statele Unite și Canada. Îmi place când mi se cer portrete mai complexe, de exemplu să transpun chipurile într-un stil victorain sau să-i transform în gangsteri în stilul anilor 1920.

Cunoști români care au o activitate similară cu a ta?

De fiecare dată când găsesc pe internet câte un artist cu nume român și care lucrează în grafit mă bucur, însă imediat aflu că s-a mutat în Canada, Anglia sau altă țară. Sunt și la noi, dar nu prea mulți, sau cel puțin nu cunosc eu prea mulți. Și asta datorită faptului că nu există o comunitate de acest gen. În afara, în special în State sunt foarte multe. Și pot spune că datorită lor am reușit să dezvolt această pasiune. Cărți de pe Amazon, tutoriale video (pentru cei interesați îl recomand pe Vilppu) și forumuri de specialitate, toate m-au ajutat să învăț să desenez fără să fi urmat o școală de arte. Astăzi poți învăța orice, există informație destulă, poate prea multă. Voință să fie!

Când ne faci o vizită la Cluj?

Asta face parte tot din interviu? Sigur că o sa vin, cât de curand. Clujul e un oraș frumos mai ales pentru studenți… mi-ar fi plăcut să-mi petrec anii de studenție acolo.

Articol publicat pe OrașulCluj.ro

Read More