Am un respect deosebit pentru specialiști. Acei oameni care și-au găsit un domeniu care le place, un domeniu de care aparțin și cu care se identifică. Acei oameni care știu să facă bine CEVA. Și acel ceva poate să fie jurnalismul narativ, ortodonția, marketingul hotelier, dansul sau poate chiar programarea. Nu contează aria de activități atâta timp cât în momentul în care te le ceri ajutorul ești convins pe deplin că ceea ce o să iasă din mâinile lor o să tindă spre perfecțiune.
Însă dincolo de aceștia mai există o categorie de oameni care au abilități din domenii atât de diferite încât e foarte foarte greu să se identifice cu unul dintre ele. De cele mai multe ori sunt oameni care se plictisesc repede, îi vezi mereu într-o „fugă” și ai senzația că acum sunt aici cu tine și însă în secunda următore au plecat deja (cu gândul) altundeva. A sta de vorbă cu acești oameni e un maraton. Schimbă subiectul într-o fracțiune de secundă și la un moment dat nu îți mai dai seama cum s-a ajuns de la o discuție despre laptopuri la una despre compasiune. Probabil în mintea lor logica este destul de clară însă ar dura prea mult ca să îți explice și s-ar putea să te pierzi pe parcurs.
Eu fac parte din a doua categorie. Îmi place să scriu și sunt capabilă să scriu în aceeași măsură un text rece și formal cu cât aș putea să scriu unul care să topească inimile. Mă tentează ideea de a fi profesoară doar pentru provocarea de a reuși să fac ceea ce nu au făcut alții pentru mine în cadrul universitar. Visez să lucrez pentru un an la radio, just for the fun of it. Îmi place mult să gătesc însă nu mă văd făcând doar acest lucru niciodată. Îmi place comunicarea dar n-aș putea să fac doar strategii de comunicare fără adrenalina adusă de organizarea unui eveniment.
M-am convins până acum că nu există reguli sau „drumuri corecte” însă care variantă e cea mai potrivită? Avem devoie doar de specialiști sau mai sunt buni la ceva și roboțeii multitasking?
