“Answered prayers cause more tears than those that remain unanswered” Truman Capote
Semne de carte
[..] Iar DEX şi Wikipedia sînt, de fapt, expresia metonimică a unei noi atitudini iuţi şi suficiente faţă de cunoaştere: „n-am găsit nimic pe net“ pe tema X începe tot mai mult să fie, pentru o întreagă generaţie, „nu există nimic pe tema X“. [..] – Dilema Veche
“Cu cât mă apropii mai mult de inimă, constat cu stupoare că nu mi-e frig.
În întuneric mai bâjbăi, mă mai lovesc de câte o amintire,
de cate un sentiment pe care nici nu știam că l-am avut vreodată.
injur scurt și merg mai departe,
depunând efort pentru a nu da cu capul de tavanul care se va surpa la primul cutremur major.” (continuarea aici)
„Vorbirea nu este o haina aruncata peste nuditatea unei idei care vrea sa iasa in lume. Vorba este insusi trupul ideii [...] Vorbirea participa nemijlocit la cristalizarea trairilor in idei. Vorbirea nu este doar un mijloc de comunicare a ideilor, ci si principalul instrument de formare a lor” - George Steiner
Later edit:
Cu o mare bucurie în suflet, adaug aici un comentariu lăsat de domnul Cristian Radu (profesorul meu de la masterul de publicitate) care din motive tehnice nu a fost adăugat sub forma lui inițială:
”Cuvintele acestea pulverizează o prejudecată şi propun o idee perfect validă care poate surprinde simţul comun. Prejudecata risipită de Henri Wald este aceea potrivit căreia una si aceeaşi idee poate fi exprimată în mai multe formule verbale. Ideea propusă în loc spune că nu poţi separa forma verbală de conţinutul pe care îl exprimă. Această idee a fost avansată pentru întâia dată de Wilhelm von Humboldt şi a fost preluată de Saussure şi de alţii. Simplu spus, gândul nu poate lua naştere decât în materia cuvintelor şi moare, ca gând distinct, imediat ce i se ia expresia iniţială, pentru a renaşte sub forma unui alt gând.
Va dispărea aşadar gândul rostit în enunţul „Plouă încet” imediat ce vei încerca să îl transpui în enunţul „Cad precipitaţii moderate”. A spune că „X şi Y sunt fraţi” nu e tot una cu a spune că „X şi Y sunt născuţi de aceeşi mamă”. Nu e deloc acelaşi lucru dacă spui „Sunt soţia lui X”, „X e soţul meu” sau „X e bărbatul meu”.
La fel de simplu spus, nu poţi separa gândul de veşmintele sale mai mult decât poţi separa sufletul de trup. Este risipit gândul în materia cuvintelor la fel cum spune Noica despre sufletul femeii că este risipit în trup. (Cred că puţine gânduri mai frumoase au fost rostite despre femeie). În fond, dacă e să prelungim puţin gândul, poate că o parte din sufletul ei e risipită şi în veşmintele pe care le îmbracă şi poate de aceea le iubeşte atât. Şi atunci, a crede că poţi avea aceeaşi idee exprimată în două moduri e la fel de greşit cu a crede că te afli înaintea aceleiaşi femei, fie că e îmbrăcată într-un deux-pièces negru încheiat la gât, fie că e într-o vaporoasă rochiţă galbenă de plajă…”
La această replică sunt puține lucruri pe care aș putea să le adaug, însă îndrăznesc să spun că formula „ nu poți separa forma verbală de conținutul pe care îl exprimă” este un pic cam generală. Îmi place mai mult să cred că nu vorbim de mai multe forme verbale ci de mai multe nuanțe. Nuanțele respective sunt aduse de context sau de ton, de elemente de „pragmatics”. Chiar dacă gândul inițial (plouă încet) dispare la apariția variantei mai elevate (cad precipitații moderate) asta nu demonstrează decât că limbajul este o formă contextuală de exprimare a ideilor. Așadar tind să cred că ideea lui Henri Wald nu este neapărat greșită ci dimpotrivă, într-un context al supra analizei, reduce limbajul la niște formule simple cu niște nuanțe contextuale aflate la libertatea celui care le gândește.
„Nimic nu conservă mai exact, mai fidel, mai profund, mai nuanțat vocea cuiva, cum o conservă sintaxa lui. Ce e sintaxa? Din acest punct de vedere, cel al conservării, sintaxa reprezintă partea cea mai materială a părții celei mai imateriale între trup: cuvintele. Cuvintele fac parte integrantă din trup. Ele nu pot fi despărțite de trup. Ele au rolul de a pune în legătură trupurile oamenilor cu trupurile oamenilor. Cuvântul trage după sine și gândirea celui care-l spune. El păstrează însă și ceva din aroma celui care-l rostește. ” – Nichita Stănescu
”Oamenii, m-am apărat eu, se împart în două categorii: cei care sunt siliți să aleagă și cei care îi judecă. Eu fac parte din cei dintâi. Dar numai cei care au fost siliți să aleagă pot prețui cu adevărat viața.”
”Inchiziția nu mai reprezintă o simplă poliție, izolată de cei care-i înfricoșează. Ea ajunge să reprezinte un mod de a gândi. Care nu mai e doar oficial, în clipa în care noi ne gândim să nu-l însușim de formă, ca să ne cruțăm de riscuri… Mai exact, Galilei, e un instinct diabolic, Inchiziția a priceput că, pentru a-ți mutila sufletul, nu e totdeauna obligatoriu să-ți smulgă unghiile. E de ajuns să te facă să-ți fie frică să spui altceva decât e îngăduit. Mai târziu, vei spune de bunăvoie ceea ce ei îi place să audă. Vei fi încredințat că n-ai încotro. [...] Spre asta se tinde. Să mute instrumentele de tortură din pivnițe în sufletele noastre.”
din ”Apărarea lui Galilei” de Octavian Paler