Comments for Alexandra Crăciun

Comment on Bucovina mea by Ouă închistrite | Alexandra Crăciun

Ouă închistrite | Alexandra Crăciun — Thu, 12 Apr 2012 15:07:46 +0000

[...] Încă un motiv pentru a lăsa prejudecățile deoparte și pentru a iubi bucovina. Bucovina mea. [...]

Comment on Club de lectură by Club de lectură în Cluj | Alexandra Crăciun

Club de lectură în Cluj | Alexandra Crăciun — Wed, 11 Apr 2012 10:40:31 +0000

[...] mai povestit despre ideea mea undeva prin octombrie însă de data aceasta vin cu ceva concret. Pe final de aprilie va avea loc prima ediție [...]

Comment on Un proiect pentru ONG-urile clujene by Seara IAA YP Cluj | Alexandra Crăciun

Seara IAA YP Cluj | Alexandra Crăciun — Wed, 29 Feb 2012 13:09:53 +0000

[...] venit unul dintre cele mai importante momente pentru proiectul nostru, Civic Vox. Ne-am folosit de prilejul anunțării ONG-ului selectat pentru iniția o discuție între [...]

Comment on Două categorii by Calin

Calin — Tue, 28 Feb 2012 20:39:55 +0000

Eu cred ca e nevoie de ambele tipuri de persoane.
Din cate stiu antreprenorii sunt persoane care sunt bune la multitasking. E important pentru ei sa faca acest lucru, pentru ca trebuie sa lucreze in acelasi timp cu specialisti in domenii diferite.
Am vazut un discurs haios despre cum functioneaza creierul barbatilor si creierul femeilor, iar una din concluzii era ca femeile sunt mult mai bune la multitasking decat barbatii (lucru dezvoltat dea lungul timpului, datorita muncii casnice si familiale).

Comment on Dragă Oana by Alexandra

Alexandra — Sun, 05 Feb 2012 16:01:54 +0000

Nu mi-a răspuns nici la mail și nici nu am reușit să dau de ea :)

Comment on Dragă Oana by Elena

Elena — Sun, 05 Feb 2012 16:00:41 +0000

Sunt curioasa daca ati reusit sa va intalniti…? :)

Comment on De la un om simplu… by Cristian

Cristian — Tue, 17 Jan 2012 19:35:21 +0000

Frumoase gânduri, frumoasă şi vibraţia ce se ghiceşte îndărătul lor… Să ne iubim mai mult pe noi înşine… Oamenii ignoră faptul că, după porunca de a-l iubi pe Dumnezeu, aceasta este porunca fundamentală a creştinismului. Prea puţini citesc cum trebuie porunca aceea care spune „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. E limpede că asta presupune ca întâi de toate să te iubeşti pe tine. Urmează inevitabil întrebarea: câţi se iubesc pe ei înşişi? Şi, oare, nu cumva tocmai faptul că ne iubim prea puţin pe noi înşine ne împiedicăm să îi iubim pe ceilalţi, aşa cum ni s-a poruncit?…
Tot într-acolo ne duc şi cuvintele prin care spui să ne iertăm în primul rând pe noi înşine. Pentru a-ţi acorda iertarea, trebuie să te iubeşti suficient de mult încât să te priveşti în ochi şi să îţi spui că ai greşit. Trebuie să te iubeşti suficient de mult încât să nu te transformi în propriul tău idol, or o astfel de iubire de sine mă tem că e destul de rară.
Ehei, iubitul ăsta nu-i aşa uşor cum crede lumea…

Comment on Vocea umană by Sorin Chihaia

Sorin Chihaia — Mon, 19 Dec 2011 08:06:38 +0000

Imi pare rau ca la randul tau Laura Racz, o sa fii contrazisa de “vocea umana” a unui mascul care a luat si el partea la un asemenea dezastru. Voi incerca sa fac o paralela intre subiectiv si obiectiv in raport cu piesa jucata de Oana Pelea. Observ ca piesa este plasata piesa undeva in 1927 si cererea ta ca perceptia publicului sa fie la acelasi nivel al anilor 1927. Din fericire pentru toti, perceptia publicului este in prezent si este evident ca nu poti da credit acestei piese la nivelul trecutului. Acest mod de exprimare probabil ca a fost cea mai proasta metoda de tratament al domnului Cocteau, dupa cum spune si Laura, a fost o piesa creata in urma slabiciunii sale. De ce publicul din anul 2011 i-ar place o asemenea piesa? De ce noua ne-ar face placere sa ascultam slabiciunile unui domn din 1927. Un singur lucru mi-a placut la “Vocea umana”, talentul doamnei Oana Pelea, in rest mi-a lasat un gust amar aceasta opera non-valoare. Luand parte la acest spectacol am simtit ca latura mea umana este jignita la intensitate maxima. Oricat de dramatica si suferinda este piesa domnului Cocteau, nu o poti pune in scena societatii anului 2011. O societate atat de vulnerabila si sensibila caruia ii vinzi produsul slabiciunii a unui gay. Asa ceva mi se pare denigrant si totodata jignitor la adresa personalitatii mele/noastre. Nici nu vreau sa ma gandesc la acel model de femeie singura si proaspat despartita de iubitul ei, sa vada asa ceva cred ca ar deprima-o si mai mult. Dar din pacate la noi tot ce e normal e anormal si tot ce e anormal e normal. Nu ma mai mira nimic. Imi pare rau pentru mine si pentru toti ceilalati care au pierdut vremea la un asemenea mesaj, emotie, sentiment, arta, sau cum vreti voi sa o numiti.

Comment on Vocea umană by mirunalacafea

mirunalacafea — Thu, 15 Dec 2011 07:05:57 +0000

Cred că am înţeles ce vrei să spui. Şi nu pot să spun că nu sunt de acord. Nici să te contrazic n-aş putea. Dar citind articolul m-am gândit invers: sunt foarte multe femei puternice în ziua de azi, au fost dintotdeuna. Deşi nu am văzut spectacolul, îmi imaginez că poate tocmai asta a vrut să sublinieze: faptul că uneori şi femeile puternice trebuie să se lase să cadă. Oarecum.

Comment on Vocea umană by Laura Racz

Laura Racz — Wed, 14 Dec 2011 23:50:38 +0000

De când aștept să am ocazia de a te contrazice! Glumesc, desigur; dar de data asta mă văd obligată să o fac. Nu am să vorbesc despre piesă sau despre actualul montaj, pentru că nu am avut încă ocazia de a o vedea.

Voi începe prin a vorbi despre contextul istoric în care piesa a fost creată și reprezentată pentru prima oară. Aceasta a fost scrisă de către Jean Cocteau, în anul 1927. Contextul este unul foarte important, din mai multe motive.

1. În acea perioadă, Cocteau era încă îndrăgostit de bărbatul care l-a părăsit, fiind răpus de febra tifoidă. Antidotul sau evadarea aleasă de el, pentru a-și ține în frâu suferința, depresia și durerea a fost opiumul. Acest text a fost de asemenea o metodă de tratament, fiind direct și puternic inspirat de situația sa; iar unicul personaj a fost creat după conturul suferinței, disperării și al slăbiciunii sale.

2. Nu cred că este deloc vorba despre o portretizare denigratoare a femeii; și mai mult de atât nu cred în rolul moralizator al teatrului (nu din secolul XVIII-XIX încoace, cel puțin). Teatrul oferă poveste, emoție, redarea unor sentimente veridice.

3. Titlul piesei este “Vocea umană” – așadar oarecum depersonalizată și neîncadrată în limitele unui sex sau al altuia. Nu este așadar vocea femeii, ci vocea omului.

Am impresia că ceea ce ți-ai dori să vezi pe scenă este o perspectivă cât se poate de feministă asupra femeii. Studiind puțin feminismul în teatru, se poate observa că nu a fost deloc cel mai reușit segment de manifestare al respectivei mișcări. Nici în contemporaneitatea noastră, și cu atât mai puțin nu ar fi putut să o facă în Franța anilor lui Cocteau, cu aproape 2 decenii înainte de obținerea dreptului de vot pentru femei.

Personajul este unul feminin, dar care ilustrează un discurs masculin, în originea sa. Este, dacă vrei, una dintre fețele lui Cocteau. Te-ai fi simțit mai puțin dezamăgită/ofensată/lezată dacă personajul ar fi fost întruchipat de un actor de sex masculin? Poate, dar nu ar fi schimbat cu nimic povestea, sau emoțiile transmise de ea.

Poate egalitatea dintre femei și bărbați este cel mai evidentă în cazul iubirii. Ne atașăm în aceeași măsură; dezvoltăm aceleși fel de dependențe; recurgem la sufocare, șantaj sau autoconservare; comunicăm sau ne evităm în același fel, disperăm și suferim cu aceeași intensitate.

Așadar, din punctul meu de vedere, dezamăgirea ta provine din propria-ți mentalitate. Nu cred că încă mai suntem în epoca luptei dintre sexe, nu cred că femeile ar trebui să fie prezentate într-o postură mai privilegiată, mai controlată și mai demnă de admirație. Nu cred că suferința este o excepție și nici nu mi se pare o dovadă de slăbiciune; din contră – mi se pare un risc asumat cu bună știință și curaj atunci când alegi să te implici afectiv într-o relație.

Știu, m-am întins destul de mult, însă aș putea să vorbesc ore întregi despre lucrurile astea. Nu poți să judeci o piesă de teatru, care nu este una cu un mesaj adresat publicului, ci este o confesiune artistică, care nu ar fi normal să te lezeze într-un fel. Sau…dacă îți simți convingerile sensibile la astfel de adevăruri, poate că ar trebui să selectezi o nișă de piese de teatru care nu îți provoacă angoase. Deși nu prea cunosc texte dramatice despre amazoane. :)