Am foarte multe discuții în ultima vreme despre plusurile și minusurile antreprenoriatului/freelancingului. Până acum credeam că cel mai mare minus este că feedback-ul nu ia niciodată forma pe care o ia atunci când ești angajat. Feedback-ul în freelancing/antreprenoriat e mai degrabă în zona: se întorc clienții la mine sau nu, mă recomandă sau nu. E mult mai tranzacțional tot, nu e nimeni acolo să-ți cunoască contextul real și să vadă the bigger picture ca să poată să-ți dea un feedback real.
Dar nu e ăsta cel mai mare risc. Din punctul meu de vedere, cel mai mare risc în antreprenoriat/freelancing e locul care îți pui sinele.
Let me explain.
Freelancerii/antreprenorii pe care-i cunosc (și mă includ aici, ofc) fac ceea ce fac pentru că nu au altă variantă. Sigur, teoretic o au, dar practic, având în vedere structura personalității lor și o serie de alți factori despre care nu discutăm acum, îi împiedică să aibă un profil angajabil. Sunt oameni care au o valori centrale în zona de: growth, libertate. Când le ai pe astea două, varianta de a aparține de un sistem (altul decât unul creat de tine) e extrem de grea și vine cu un preț pe care mințile astea nu vor să-l plătească.
În al doilea rând: oamenii ăștia o să-și aleagă (scuzați generalizarea) ceva ce le place foarte mult să facă. E intuitiv să funcționeze așa și să se ducă în zona aceea prima dată. Asta îi face extrem de buni și competitivi, îi face foarte atractivi pe piață și oamenii vin către serviciile lor ca înspre un magnet.
Și aici ajungem la cel mai mare risc pe care-l văd eu:
Când îți place foarte mult ceea ce faci există riscul foarte mare în a-ți plasa sinele în mijlocul muncii tale. Adică să te identifici cu ceea ce faci și munca ta să devină centrul universului tău. Sigur, depinde de 100 de factori: ce copilărie ai avut, ce bază de personalitate ai, ce noroc ai avut în viață (da, există noroc, dar nu neapărat cum e înțeles de marea masă). Dar în esență e cam așa: e un mare mare risc să ajungi să te identifici pentru că e foarte addictive tot. Îți place mult, ai libertatea să alegi cât timp vrei să investești (și o faci 24/7, pentru că ai senzația că o faci pentru tine și atunci se merită), ai creierul să o faci optim și îți hrănește cele două valori centrale (growth și libertate).
Eu o văd asta la mine: pe deoparte îmi aduce multe beneficii (clienți care se întorc la mine, idei mișto, loialitate, commitment, joy, artificii și sclipici), dar pe de altă parte îmi dă mari bătăi de cap când proiectele nu ies la standardul din mintea mea sau când clientul ia decizii cu care eu nu sunt de acord (ceea ce e complet ok, sunt banii lui, business-ul lui și, in the end, pe el îl afectează și își asumă deciziile). Când te asociezi cu propria ta muncă, totul devine o carte de vizită a ta – ceea ce e foarte nesănătos pe termen lung (dpmdv).
Eu vorbesc despre orice client ca fiind „noi” și mă consider parte din echipele lor (greu de înțeles de către unii, chiar mi s-a reproșat că m-am implicat „prea tare” recent). Ceea ce mă face să fiu mai rar decât ar trebui în propria mea echipă. E un balans foarte greu de obținut: să fii suficient de „în interior” cât să poți livra cu pasiune și creativitate și suficient de „în exterior” cât să te păstrezi pe tine integru și să nu devină munca punctul tău central.
Și aici cred că e foarte importantă înțelepciunea. Aia băbească și aia pe care o capeți din experiență. Să știi când să let go și când nu, când e despre el și când nu, care sunt limitele personale și care sunt limitele profesionale. ĂSTA mi se pare realmente cel mai greu skill de dobândit. Uneori iese, alteori nu – e o jonglare dinasta pe un fir foarte subțire pe care încerci să calci în fiecare zi mai bine și cu înțelepciune.