De ce am scris un volum de poezii

Nu sunt poet, ci mai degrabă scriitor. Conduc o agenție de publicitate și scriu de când mă știu în diverse forme: profesional sau personal. Scriu simplu, poate pentru unii chiar banal, dar scriu ca o formă de terapie, în primul rând pentru mine. Pentru că pur și simplu nu pot trăi altfel decât scriind și pentru că îmi e cea mai la îndemână variantă să scot din preaplinul minții mele. 

N-am crezut niciodată că prima mea carte va fi una de poezii. Și știu bine că n-am cum să ating călcâiul lui Nichita. Sau al lui Bukowsky. E un volum de poezie modern, fără rimă, mai degrabă descrieri ritmate ale unor imagini din mintea mea. De fapt, așa a pornit: îmi doream mult să le desenez, dar cum nu stăpânesc meșteșugul, mentorul meu a sugerat să le pun în cuvinte. 

Cei care au citit cartea până acum mi-au spus că a fost terapeutic, că i-a făcut să vibreze și că s-au regăsit în multe din poezii. I-a butonat, i-a făcut să simtă lucruri pe care n-au știut că pot să le simtă așa. Îl lansez în lume cu gândul că suntem mai mulți care ne dorim altceva și că ne vom întâlni cumva… la mijloc. 

Numele volumului a pornit de la celebra poezie a lui Bukowski care zice:

There’s a bluebird in my heart that
Wants to get out but I’m too tough for him
I say, Stay down, do you want to mess
Me up? You want to screw up the
Works?

Am fost obsedată de versurile acestei poezii. Știam atât de bine cum e să ții pasărea acolo. Atacurile mele de panică erau dureri de inimă cauzate de mișcările păsării în inima mea. Și mi-am făcut un obiectiv în a o lăsa să iasă afară, să se exprime, să zboare. 

Poeziile sunt scrise în perioada 2019-2023, perioada în care am trecut prin cele mai intense și dure procese terapeutice cu mine și cu pasărea albastră. Publicarea volumului e în sine parte din procesul ăsta: să o las afară în halul ăsta de expusă, se simte ca și cum mă arunc în gol. Dacă în căderea asta mă voi transforma în pasăre, vom vedea 🙂 

Am lansat volumul la mijlocul lui 2023

N-am vrut o lansare cu surlete și trâmbițe, dar mi-am dorit să profit de momentul acesta ca să adun la un loc oameni pe aceeași lungime de undă.

Las aici un after movie, dacă vrei să vezi mai multe fotografii de la lansare, te invit pe această pagină.

Vreau să duc proiectul într-o zonă audio

Pe viitor aș vrea să fac și o versiune pe vinil, cu vocea mea. Am făcut patru experimente care îmi plac foarte mult și pe care sper să le replic, ca să se adune de un vinil. Materialele sunt editate de Andrei Țarca, compozițiile audio îi sunt datorate lui. Puteți asculta aici 4 poezii în direcția în care vrem să construim mai departe. Banca vieții, Dragoste, Mi-e dor de mare, Tânjesc.

Cumpără un exemplar

Volumul costă 75 de lei. În acest cost NU este inclus transportul. Dacă sunteți din Cluj, ne coordonăm să le ridicați; dacă sunteți din țară vi le expediem prin curier.